Sebastian Ghiță, arestat în lipsă. Poliția l-a dat în urmărire națională. DNA: Dispariția sa a fost premeditată

Publicat: 05/01/2017, 16:15
Actualizat: 06/06/2018, 17:04

Procurorii anticorupție au cerut înlocuirea controlului judiciar pe cauțiune cu măsura arestării preventive pentru Sebastian Ghiță în dosarul în care acesta este judecat pentru dare de mită, folosire, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, șantaj, cumpărare de influență, dar și de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere. Procurorul a motivat cererea argumentând că înregistrările pe care Sebastian Ghiță le-a lansat în spațiul public în ultimele zile sunt făcute anterior dispariției acestuia și că acesta ar fi premeditat sustragerea.

Solicitarea a fost înaintată de procurorii anticorupție după ce Sebastian Ghiță nu s-a prezentat la sediul Poliției din Ploiești, în cadrul controlului judiciar, măsura preventivă fiind astfel încălcată. Fostul deputat este cercetat sub control judiciar în dosarul în care este cercetat pentru dare de mită, cumpărare de influență, spălare de bani, șantaj, folosire de informații ce nu sunt destinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și conducererea unui vehicul fără permis. În același dosar sunt trimiși în judecată și Liviu Tudose, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Aurelian Constantin Mihăilă, fost procuror general adjunct al Parchetului din Ploiești, Viorel Dosaru, fost șef al IPJ Prahova, Constantin Ispas, ofițer de Poliție.

„Apreciem că dispariția sa a fost premeditată și datorită acelor înregistrări care apar la postul de televiziune România TV, post controlat de Sebastian Ghiță. Rezultă că înregistările au fost făcute anterior și că încearcă să se sustragă organelor de urmărire penală și încearcă să facă incriminări față de anumite persoane. Rezultă că inculpatul nu poate decât să fie privat de liberate pentru a înlătura starea de pericol public. Această măsură este necesară și este singura care poate asigura bunul mers al procesului. Vă rugăm să dispuneți emiterea mandatului de arestare preventivă. Neemiterea mandatului îngreunează buna desfășurare a procesului. În baza acestei decizii poate fi dat în urmarire”, a declarat procurorul anticorupție în sala de judecată.

Articolul 215 din Codul de Procedură Penală prevede, la alin.7 că „în cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul încalcă, cu rea-credință, obligațiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri”. Pe numele lui Sebastian Ghiță poate fi emis mandat de urmărire națională dacă judecătorii avizează arestarea în lipsă.

Totodată, s-au adus argumentele potrivit cărora Sebastian Ghiță nu s-a prezentat la poliție pe 29 decembrie 2016 și 03 ianuarie 2017, deși a fost contactat de organele de poliție, încălcând cu rea credință obligațiile prevăzute de controlul judiciar, dar nici la termenul din 27 decembrie de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Omul de afaceri a fost căutat și în baza unui mandat de aducere emis, pe 21 decembrie, de DNA Ploiești după ce nu s-a prezentat la sediul instituției pentru audieri în dosarul „Ponta-Blair”, dosar în care și el este urmărit penal, dar în care nu are vreo măsură preventivă impusă.

„Inculpatul Sebastian Ghiță, în 29 decembrie 2016 și 03 ianuarie 2017, era obligat să se prezinte la poliție potrivit obligațiilor controlului judiciar. Neprezentarea la aceste termene, având în vedere că a fost contactat de organele de poliție și nu a fost găsit, ne-a determinat să facem această cerere de înlocuire. Inculpatul încalcă cu rea credință obligațiile care îi revin. (…) Inculpatul nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărarea, a premeditat această fugă pentru a împiedica bunul mers al procesului penal. În noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, deși era supravegheat de poliție, a reușit să se sustragă și să fugă. În acest dosar sunt două date în care acesta nu s-a prezentat. Avocații nu au reușit nici în 27 decembrie să dea date și împrejurări cu privire la inculpat. În cauză nu poate fi invocată nicio boală, deoarece așa cum rezultă din înscrisurile la dosar, acesta a fost cotactat de mai multe ori și nu a răspuns”, a mai spus procurorul.

În replică, avocatul lui Sebastian Ghiță a declarat în fața instanței de judecată că nu există o dovadă care să arate că inculpatul ar fi fost înștiințat de citația pentru data de 27 decembrie și că nu există date concrete că acesta a părăsit teritoriul României.

„Nu există dovadă că inculpatul a fost înștiințat de citarea la termenul din 27 decembrie. Reaua credință trebuie să fie dovedită de organele judicare. Cred că reaua credință nu poate fi doar afirmată. Afirmații se pot face, exista multiple ipoteze. Eu pot să spun că nu am putut să îl contactăm nici noi, avocații. Nu există date că inculpatul a părăsit teritoriul țării. Ipoteze pot face și eu, pot afirma că este decedat sau bolnav. Nu pot fi invocate chestiuni legate de mass media. Nu este momentul să se dispună arestarea preventivă. Vă rog sa respingeți cererea DNA”, a fost pledoaria avocatului lui Sebastian Ghiță.

În timpul afirmației potrivit căreia nu ar exista dovezi că Sebastian Ghiță a fost înștiințat de citarea pentru 27 decembrie, judecătorul i-a cerut avocatului să fie onest.

Sebastian Ghiță a fost pierdut, în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, de polițiștii care îl filau pe DN1, în timp ce se îndrepta către casă de la un eveniment al SRI, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, polițiștii care îl supravegheau ar fi spus că acesta conducea cu peste 200 km/h și ca un alt autoturism i-ar fi blocat pe polițiști. Ulterior, mașina în care se afla Sebastian Ghiță a fost găsită la locuința sa, astfel că cei care efectuau filajul ar fi crezut că doarme.

Omul de afaceri a fost căutat și în baza unui mandat de aducere emis, pe 21 decembrie, de DNA Ploiești după ce nu s-a prezentat la sediul instituției pentru audieri în dosarul „Ponta-Blair”, dosar în care și el este urmărit penal, dar în care nu are vreo măsură preventivă impusă.

La mai bine de o săptămână de la dispariție, au apărut înregistrări în care Sebastian Ghiță vorbea despre sistemul judiciar din România și despre personaje cheie din justiție, din SRI și din mediul politic.

Sebastian Ghiță este judecat pentru dare de mită, folosire, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, șantaj, cumpărare de influență, dar și de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, procurorii acuzându-l că ar fi coordonat o adevărată rețea în județul Prahova, oferind o „bucățică de putere” publică într-o zonă de interes în schimbul asigurării protecției.

În aceeași cauză sunt judecați și Aurelian Mihăilă, procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la data comiterii faptelor, Liviu Tudose, la data faptelor procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, fostul șef IPJ Prahova, Viorel Dosaru și fostul șef al DGA, Constantin Ispas.

De la dispariție până în prezent, au apărut mai mult înregistrări cu fostul deputat în care acesta vorbește despre sistemul judiciar din România și despre personaje cheia din justiție, din SRI și din mediul politic. Fostul parlamentar susține că toate dosarele privind oameni de afaceri din mass-media au fost măsluite și că are informații despre cum a fost aranjată condamnarea lui Dan Voiculescu și cum a fost fabricat dosarul lui Adrian Sârbu. De asemenea, acesta susține că dosarul Realitatea TV a fost pus la cale de Laura Codruța Kovesi pentru a supune sistemului postul de televiziune. Ghiță afirmă și că Nicolae Popa, fost director FNI, a fost adus din Indonezia cu un avion plătit de o firmă privată din Ploiești. La ultima apariție, Sebastian Ghiță a prezentat o înregistrare cu fostul președinte Traian Băsescu în care acesta vorbește despre despre informații pe care le-ar fi primit în legătură cu dosarul ICA, în care a fost condamnat Dan Voiculescu. În urma acesteia, procurorii s-au autosesizat și au deschis un dosar penal de abuz în serviciu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Oana Radu, obicei nociv. Ce obișnuia să facă atunci când ajungea la prieteni.
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații